sâmbătă, 31 martie 2012

Fără credit


Știu că totul s-a spus deja,
Dar a mai rămas timp să ne reinventăm
Azi și mâine
Azi și întotdeauna.

Minime #7


Pentru fiecare există un timp (singurul lucru împărțit în mod democratic, cum zicea Andrei Roșu). Un timp să ne jucăm, un timp să uităm, un timp să învățăm, un timp să iubim, un timp să ascultăm, un timp să luăm decizii, un timp să medităm, un timp să alegem, un timp să râdem, să plângem, să credem. E un timp pentru toate. Marea greșeală a societății este încercarea de a adapta ritmul interior la ceasul celorlalți. Și-atunci, risipind magia personală, orice dorință de a putea reuși se reduce la o idee. „Aș fi putut…”
Ție unde îți este timpul?

marți, 27 martie 2012

Minime #6


Pentru toate neputințele și promisiunile nerespectate găsim întotdeauna scuze în exteriorul ființei noastre; când motivele reale sunt în sinea noastră. Putem face orice, putem fi orice, putem fi oriunde, putem fi cu oricine. Putem de toate, oricând. Totul e numai să vrem (îndeajuns de mult încât să nu mai căutăm scuze).

miercuri, 21 martie 2012

Ludo


În ludomania hărților tale
(panfobie)
încercam să aprind țigara cu unghia mică,
dar
degetele mi-erau așa strâmbe
și
unghiile așa roase,
încât n-am reușit sa-mi dau seama nici măcar ce zi era.

Minime #5


Când n-am nimic mai bun decât pe mine însămi (Montaigne), trăiesc pentru mine și mor pentru mine. Restul e doar rama clișeului fotografic.

Minime #4


De-aș cunoaște totul, mi-ar rămane atât de mult nimic de aflat. Tot ce am aflat nu era nimic și nimic din ce nu știam putea să fie totul, mereu.


Minime #3


Pentru femei, dragostea e ca alegerea detergentului. Întotdeauna apar produse noi pe care am vrea să le folosim; la casa de marcat însă ne amintim de produsul ce scoate orice pată, de pe orice suprafață, pe care-l avem deja acasă. Grea e decizia, nu?

sâmbătă, 17 martie 2012

miercuri, 14 martie 2012

Minime #1


Bărbatul care îi aduce iubitei un buchet de flori și o cutie de bomboane, spune indirect „ Nu am nimic mai bun de oferit! (și inima mea încă o țin doar pentru mine).”

[Calitatea unei iubiri nu stă în numărul de flori și marca bomboanelor aduse la aniversare, în frumusețea bijuteriilor sau în cuvintele măgulitoare pe care un bărbat le adresează unei femei; de fapt, nu stă în nimic. Doar atunci când nu i se aduce nimic și nu i se spune nimic, femeia își amintește de modul în care inima celui drag e împachetată într-un servețel în geanta ei, de încercările lui de a-i picta un zâmbet sau de momentele când simpla privire îi răspunde la toate întrebările.]

luni, 5 martie 2012

Esc


Alergăm de-a-ndoaselea
în instantanee rupte de suflu,
împiedicându-ne de variabile aletorii.
Astea sunt clipe ce nu ne (mai) folosesc –
fiecare-și zămislește o lume a lui în care alfabetul nu începe azi.


De aici și până acolo unde nu mai știm
e un spațiu în care nu mai simt,
aici ochii își cântă monocrom tăcerea;
aceeași tăcere pe care nici măcar simțurile tale n-ar cunoaște-o.
Nu-i așa, că de am avea mai puține clipe
am fi, poate, ceva mai fericiți?

P.S. Suntem totdeauna în căutarea eternului în altă parte decât aici; totdeauna ne îndreptăm ochii minții spre alte lucruri decât spre situația prezentă, spre aparența prezentă; sau, mai ales, suntem în așteptarea morții ca și cum n-am muri și reînvia în fiecare clipă. În fiecare clipă ni se oferă o viață nouă. Astăzi, acuma, îndată e singurul lucru ce ne stă la îndemână. (Andre Maurois)

luni, 27 februarie 2012

Ipsos


Între noi se cască nebănuitul –
mă refect în tine cariatidă,
aș vrea doar să nu mai...
cioplești în mine răni nevăzute
(lasă-mă să am sufletul întreg,
deși aș putea trai doar cu o jumătate).

Suntem două specii incompatibile
a căror eternitate este diferită;
universul meu merge în sens opus.

(Restul inimii mele zace la tine-n buzunar,
oare ai să te cauți vreodată de mine?)

duminică, 19 februarie 2012

______







Mă roade îndoiala 
a mia oară
și nu știu de ce respir (în gol).

Poate mai ascult aceleași gânduri 
de când tot închid ochii -
în mine crește inconștientul
și simt
presiunea diastolică.

De ce nu taci s-auzi ce freamăt e în inima mea? 

duminică, 12 februarie 2012

(-_-)



Viața nu înseamnă doar să mărim viteza. Este mai greu să învingem pasiunile invizibile decât să cucerim lumea cu arme vizibile. Este legea iubirii cea care conduce omenirea. În focul iubirii și fierul cel mai tare se îndoaie. (Mahatma Gandhi)

sâmbătă, 11 februarie 2012

-Tu-


Mai mult de toate drumurile mele duc la tine.
Te-ai lipit în vene
Și curgi deodată cu serotonina.

Alerg contra mea -
Învăț să nu mai respir
(și totuși)
Jumătate din respirația mea îți aparține,
C.И.

miercuri, 8 februarie 2012

De-a Adam şi Eva


Motto: “Oricât mă otravesti cu sângele tău
   mor de sete
       agonizez
     imunizat de perla
  scoicii tale…”
(„Otrava-Viorel Zegheru)


Agonizez între Mine şi Eu
otrăvindu-mă
cu propria-mi umbră
alungându-mă,
căutându-te.


*

Ne jucam
de-a Adam şi Eva
şi pentru un gând, cred că te ştiu –
ştiu de la început că o să pierd.

Agonizez în rugăciune,
inhalând şoaptele
ce-mi zdrobesc numele
atât de angelic.

Agonizez scrijelind în tine
fiinţa mea,
iar sufletul-mi curge culoare.


*

Agonizez
din viaţă-n viaţă
alungându-mă –
negăsindu-te!

joi, 2 februarie 2012

Numele pierdut prin vieţi comune


... Inimă, intruşi, imens...
... Nisip, nod, n-am...
... Vin, vapor, vijelie...
... Elefanţii, elicoptere, emoţie...
... Nade, nimic, neştiut...
... Trecut, trist, telepatic...
... Arbore, atlas, astigmatism...


Am obosit.
Am obosit să mă nasc, să mă îndes în pielea ce mă strânge, să xeroxez zâmbete, să îmbrăţişez particule, să îmi sorb gândurile, să sap imagini, să alerg umbre, să găuresc aureole, să înnoptez în mine, să iubesc bacterii, să scrijelesc marea, să mă plastifiez, să golesc timpul, să te sting între cuvinte, să fabric tăcere, să fiu ceilalţi, să uit aerul, să pierd şi să câştig în acelaşi sens, să strâng risipind, să îmi strivesc văzul, să mă zbat prin prelungiri osoase, să am inima şi inelarul în afară, să mi se scurgă pigmentul, să bănuiesc existenţa lui Dumnezeu, să mă cert cu virgulele, să fac scufundări în absurd, să împuşc vise, să nu ştiu.
Mi-a rămas nealterată doar raţiunea de a fi om.
                                                                                               
... Restul de azi: o altă viaţă de trăit...


luni, 30 ianuarie 2012

Imagine


Pupila-n cercuri concentrice
serigrafiază rapsodia.
Gânduri spongioase îmi cutremură umorile.
Creionul topeşte dorinţa, absorbind-o.
Cântecul adoarme
aşteptând.

Devin o imagine moartă,
o fotografie sepia a gândului sângerând.

vineri, 27 ianuarie 2012

Samsara



Sunt claustrofoba fericirii
cu o singură şansă de a fi altcineva.
Pe mâinile reci
port motivul floral,
bizarul – apus tranşat.

Devin agorafobă
când aerul se umple de tine.

miercuri, 25 ianuarie 2012

Pete oarbe


În visul din salină
păream om
şi degetele îmi creşteau,
ochii mi se deschideau
numai în amurg;
toate
pentru a-ţi descifra trupul.
Se făcea că sunt om şi esti om
şi că universul, murindu-ne
când în mâna dreaptă,
când în mâna stângă,
putea fi uşor întors în foc.
Se făcea,
în visul din salină,
că ne iubeam –
eu sub pământ, tu de nicăieri;
eu carne, tu viaţă;
eu clipă, tu nemurire;
eu şi tu...


luni, 23 ianuarie 2012

Hello World

Când pronunţ cuvântul VIITOR,
prima silabă se îndepărtează deja în trecut
. ( Wislawa Szymborska)

Dum spiro, spero


Motto: “Scriu şi eu, de atâtea ori, cuvântul trebuie,
dar adresându-mi-l numai mie.”
(“Ocheanul întors” - Radu Petrescu)






În oglindă toate secundele albastre, toate retinele murdare, toate piesele neavute la şah, toate genele de dor,  toate buzele pecetluite, toate privirile încrustate, toate, toate...  îmi spun că nu m-am învăţat cum să nu te ascult – tu m-ai învăţat cum să nu fiu, iar eu nu voiam să ştiu decât luna şi parfumul.
La poarta sufletului vreau să mă perpetuez spiritual în mine, în mine şi în mine; mă sting ca un sunet într-o lentilă de contact.
În altă direcţie, “e în mine un personaj” care stă în mijlocul acestui suflet înlănţuit (pe care nu-l pot numi decât Birkenau-Auschwitz) şi mă incriptează :

Un singur target: cine sunt?
Acesta este un bancomat vechi model nou.
Vă rugăm a vă introduce cu banda magnetică în dreapta jos!

Un singur bancomat cu un singur buton: sufletul,
un singur suflet cu pin variabil,
un singur pin (aproape valid) ce mă roagă să mă solicit...
**** se procesează****
Un singur sold a cărui interogare este indisponibilă.
M-am trezit de una singură tastându-mă…
… EROARE!!!
Vă rugăm să vă mai naşteţi o dată!

Vis miop


Eram cu prietenii
desenam cu degetul pe masa udă o ancoră
necunoscută,
care mă străpungea şerpuind
- printre coaste - în creier.

Ancora asta, adusă în retina murdară
de degetul vârât în eternitate,
putea să tulbure orice secundă.

Spastic, îmi crescuse pe spate
şi mă făcea să simt o sete cumplită de uscat.

(ex silentio);
prietenii ăştia-morfem
îmi făceau venele să se înnoade
şi gândul să urle în alte emisfere.

Toate cuvintele-mi păreau fotografii sepia
încolţite de ochi miopi.

Mi-am scos degetele în ploaia nearticulată
ştiind că nu mai pot desena ancore;
aşteptam să-mi planteze Dumnezeu indicatoare către fericire.

Porţie din mine


A mai trecut o secundă albastră
şi-am întors minutul pe loc.
E ora în care mă zbat
s-ajung
prin prelungiri osoase
la păcatul care-mi zâmbeşte prin degete
în umbre mincinoase.
Ştiu că nicio zi nu e nemuritoare –
e săptămâna în care comunic nonverbal,
e luna târzie
a anului trecut –
porţie din mine !

Pas



N-am nimic mai bun
decât pe mine însămi:
să pierd şi să câştig în acelaşi sens,
să arunc şi să aduc înapoi,
să cer şi să dau răbdătoare
timpul pas cu pas
fără-ncetare
înainte
înapoi
pas în doi;
să strâng risipind,
neştiind cum să pierd...



Şah mat

Stinge lumina!
Aşterne-mă pe alb
şi rupe-mă în negru.
Taie visul
din linia osului meu
scrijelind în mine
Fiinţa ta.

M-am sfărâmat oare în clipe –
pentru o culoare?

Argumentarea sinelui



Sinele mă va scălda în mori de ceaţă,
când ochii mei vor rupe-n raze
timpul domestic.

Te-mbraţişez
aliniindu-ţi
particulele-n
zbor
mărunt.

Sparg balonul cu heliu –
tu-ţi acoperi urechile să n-auzi.

Nu
ne
putem
contopi,
iar de-am
comunica
dincolo de
existenţa ce ne-a fost hărăzită
n-aş mai şti,
n-aş mai şti să cred
în baloane cu heliu...



duminică, 22 ianuarie 2012

Din lumea butoanelor care (nu) cuvântă



Motto: Culmea tehnologiei? Să ai lift şi
 să urci pe scări ca să nu-l uzezi.


            Ştiu că toţi ne băgăm picioarele în tehnologie, cu precădere în liftul din Leu (Corp A, Facultatea de Electronică, Telecominicaţii şi Tehnologia Informaţiei). De-a alan-dala-butoneala (butonul ăsta ce face? dar ăsta?) oricui îi place să se joace, dar nu când eşti în întârziere. Geniul ăsta al punctualităţii (vei ajunge la fix… după ce a început cursul) e cel care ne aminteşte zilnic de ce iubim limba română: înjurăturile cu iz tehnologic n-au fost niciodată mai organizate ca astăzi.
            Din extrasele matematice ale liftului:
  1. Vă simţiţi norocos? Atunci trebuie să mergeţi la subsol! Apăsaţi 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, dar, vă rog, cu băgare de (în) seamă.
  2. Pentru a ajunge la oricare dintre etaje, aveţi răbdare – dacă aţi apăsat butonul prea târziu, veţi aştepta să ajungeţi (după ce veţi fi urcat până la etajul 8 şi vă veţi fi întors la parter).
  3. Regulamentul de bună funcţionare a liftului  prevede că minorii sub 14 ani nu au voie să folosească liftul fără un adult – reguli stupide – Liftul-ştie-tot se opreşte şi la 2 dacă apăsaţi 3 înainte de a ajunge liftul la 2, precum se va opri şi la 4 dacă apăsaţi 8 înainte de a ajunge la etajul 5.
  4. Aţi rămas blocaţi în lift? Nu e loc să vă faceţi probleme: profesorii vă sfătuiesc să va rugaţi (nu aş fi putut înţelege de ce să mă rog, până n-am aflat ce atitudine iau paznicii), paznicii se sfatuiesc între ei „Au rămas nişte fete blocate în lift între etajele 5 şi 6.”, „Ei, stai liniştit, că au un număr de telefon înauntru”, inginerul TESA ne sfătuieşte să nu intrăm în panică – poate fi şi mai rău (lifturile sunt superuzate şi şi-au depăşit de mult timp durata de viaţă).
  5. Vă gândeaţi cumva că infrastructura universitară se va moderniza? În cazul acesta, vă gândeaţi cam mult. Bineînţeles că lifturile construite in 1976 vor fi modernizate – se vor schimba cablurile de tracţiune şi contactorii telemecanici, conform unui raport din 17.10.2011 al Biroului Tehnic din  Universitatea Politehnică Bucureşti, de care corpul în care sălăşluiesc lifturile aparţine.  Taxele de modernizare pentru lifturile 1 şi 3 (de 2 nimeni nu se preocupă, e decedat cu acte din 2007) se ridică la aproximativ 3800 de lei fără TVA şi manoperă.
  6. Să nu vă puneţi niciodată întrebarea Funcţionează cum trebuie? Este evident acest lucru! În plus, de ce ar semna inginerii rapoarte de revizie tehnică care afirmă că lifturile şi-au depăşit durata de viaţă, au scurgeri de ulei şi au ajuns la maximum de uzură admis, iar apoi, în punctul imediat următor, că funcţionează conform standardelor ISCIR; dacă n-ar fi aşa?
  7. V-aţi luat ceva de la automat? Atunci fuga în lift. Mergeţi puţin aplecat peste paharul cu ceva fierbinte şi intraţi în lift, dacă apucaţi. Liftul simte lipsa afecţiunii – o îmbrăţişare ca la mama acasă e binevenită, nu? Mai ales când văsaţi paharul pe dumneavoastră. Dacă nu primiţi îmbrăţişarea, nu vă  întristaţi! Veţi simţi căldura interioară oricum la etajul la care doriţi să ajungeţi. Aveţi grijă totuşi cum ţineţi paharul şi nu vă înroşiţi la faţă.
  8. Faze amuzante în lift? Da, da, da! Face liftul destule, să nu cumva să vă vină vreo idee!
             Hai să ne plimbăm cu liftul, panoul (de butoane) să ne ducă la subsol, împreună să cunoaştem infinitul, când aşteptăm răspuns prin telefon!

joi, 5 ianuarie 2012

Numele meu este Sisif




Motto:   “Lupta însăşi contra înălţimilor e de-ajuns spre
 a umple un suflet omenesc.”
   (“Mitul lui Sisif”- Albert Camus)


            Dacă m-aş împiedica... şi m-aş opri să-mi contemplu efortul... Albert Camus mi-ar şopti în urechea dreaptă că “adevărurile zdrobitoare pier atunci când sunt cunoscute”, iar în urechea stângă “nu există soare fără umbră şi trebuie să cunoaştem şi noaptea”. În oglinda din interiorul meu, sunt “mai puternică decât stânca” mea...dar urechile...urechile...
Luni: împing bolovanul cunoaşterii. Chiar dacă sunt atentă, bolovanul e calcaros şi se sfărâmă sub degetele minţii. Tragedia mea este că, din cele două şanse pe care le pot avea, niciuna nu-mi asigură reuşita: ori stagnez şi aştept ca piatra să se mărească şi să se şlefuiască de la sine; ori o împing, deteriorând-o, dar acumulând altceva la coborâre.
Marţi: mi se rezervă bolovanul creaţiei. E mic şi deformat şi chiar de mi-ar plăcea să-l iau la subraţ şi să urc agale cu el, îl împing. Trudesc. De când tot vreau s-ajung în vârf n-am făcut decât un pas.
Miercuri: împing bolovanul de sticlă al viciilor, minciunii, orgoliului, neîncrederii. Dorinţa mea nu e să-l urc în vârful muntelui, ci să-l ascund undeva şi să fug. Primesc ajutor, dar nu-i suficient. Rămân cu speranţa că viaţa e un moment al încercărilor...
Joi: re-împing bolovanul străvechi. Acelaşi pe care şi părinţii şi bunicii mei l-au împins. E ziua în care port un stigmat împotriva voinţei şi concepţiilor mele, e ziua în care împing un bolovan doar de dragul altora, e ziua în care muncesc pentru că aşa trebuie. Cândva, când voi putea să-mi făuresc o lume a mea într-un bolovan, cel pe care-l împing azi nu-şi va mai avea zi.
Vineri: împing bolovanul iubirii. E cel pe care-l rostogolesc cu un ochi plângând şi cu celălalt râzând, cu raţiunea spunându-mi “nu” şi sufletul spunându-mi “da”. E singurul bolovan care niciodată nu se opreşte din rostogolit şi singurul care, de-aş vrea să-i dau drumul să coboare, nu s-ar duce.
Sâmbătă: împing bolovanul credinţei. E cel mai mare şi cel mai greu. Fiecare răsuflare a mea se contopeşte-n efort. Nu reuşesc să-l urnesc decât atunci când mă rog stăruitor şi-mi eliberez mintea de orice alte constrângeri.
Duminică: meditez la toţi bolovanii pe care-i re-împing spiritual, fiindcă fizic, în desacralizarea fiinţei mele, singurul bolovan pe care-l împing este cel a propriului trup.
Şi: Toata bucuria tăcută a lui Sisif e aici. Destinul său îi aparţine. Stânca lui este lucrul lui. Tot astfel, omul absurd, când îşi contemplă chinul, face să amuţească toţi idolii.” –  urechea dreaptă...urechea stângă...