luni, 27 februarie 2012

Ipsos


Între noi se cască nebănuitul –
mă refect în tine cariatidă,
aș vrea doar să nu mai...
cioplești în mine răni nevăzute
(lasă-mă să am sufletul întreg,
deși aș putea trai doar cu o jumătate).

Suntem două specii incompatibile
a căror eternitate este diferită;
universul meu merge în sens opus.

(Restul inimii mele zace la tine-n buzunar,
oare ai să te cauți vreodată de mine?)

duminică, 19 februarie 2012

______







Mă roade îndoiala 
a mia oară
și nu știu de ce respir (în gol).

Poate mai ascult aceleași gânduri 
de când tot închid ochii -
în mine crește inconștientul
și simt
presiunea diastolică.

De ce nu taci s-auzi ce freamăt e în inima mea? 

duminică, 12 februarie 2012

(-_-)



Viața nu înseamnă doar să mărim viteza. Este mai greu să învingem pasiunile invizibile decât să cucerim lumea cu arme vizibile. Este legea iubirii cea care conduce omenirea. În focul iubirii și fierul cel mai tare se îndoaie. (Mahatma Gandhi)

sâmbătă, 11 februarie 2012

-Tu-


Mai mult de toate drumurile mele duc la tine.
Te-ai lipit în vene
Și curgi deodată cu serotonina.

Alerg contra mea -
Învăț să nu mai respir
(și totuși)
Jumătate din respirația mea îți aparține,
C.И.

miercuri, 8 februarie 2012

De-a Adam şi Eva


Motto: “Oricât mă otravesti cu sângele tău
   mor de sete
       agonizez
     imunizat de perla
  scoicii tale…”
(„Otrava-Viorel Zegheru)


Agonizez între Mine şi Eu
otrăvindu-mă
cu propria-mi umbră
alungându-mă,
căutându-te.


*

Ne jucam
de-a Adam şi Eva
şi pentru un gând, cred că te ştiu –
ştiu de la început că o să pierd.

Agonizez în rugăciune,
inhalând şoaptele
ce-mi zdrobesc numele
atât de angelic.

Agonizez scrijelind în tine
fiinţa mea,
iar sufletul-mi curge culoare.


*

Agonizez
din viaţă-n viaţă
alungându-mă –
negăsindu-te!

joi, 2 februarie 2012

Numele pierdut prin vieţi comune


... Inimă, intruşi, imens...
... Nisip, nod, n-am...
... Vin, vapor, vijelie...
... Elefanţii, elicoptere, emoţie...
... Nade, nimic, neştiut...
... Trecut, trist, telepatic...
... Arbore, atlas, astigmatism...


Am obosit.
Am obosit să mă nasc, să mă îndes în pielea ce mă strânge, să xeroxez zâmbete, să îmbrăţişez particule, să îmi sorb gândurile, să sap imagini, să alerg umbre, să găuresc aureole, să înnoptez în mine, să iubesc bacterii, să scrijelesc marea, să mă plastifiez, să golesc timpul, să te sting între cuvinte, să fabric tăcere, să fiu ceilalţi, să uit aerul, să pierd şi să câştig în acelaşi sens, să strâng risipind, să îmi strivesc văzul, să mă zbat prin prelungiri osoase, să am inima şi inelarul în afară, să mi se scurgă pigmentul, să bănuiesc existenţa lui Dumnezeu, să mă cert cu virgulele, să fac scufundări în absurd, să împuşc vise, să nu ştiu.
Mi-a rămas nealterată doar raţiunea de a fi om.
                                                                                               
... Restul de azi: o altă viaţă de trăit...