Esc

Alergăm de-a-ndoaselea

în instantanee rupte de suflu,

împiedicându-ne de variabile aletorii.

Astea sunt clipe ce nu ne (mai) folosesc –

fiecare-și zămislește o lume a lui în care alfabetul nu începe azi.

De aici și până acolo unde nu mai știm

e un spațiu în care nu mai simt,

aici ochii își cântă monocrom tăcerea;

aceeași tăcere pe care nici măcar simțurile tale n-ar cunoaște-o.
Nu-i așa, că de am avea mai puține clipe
am fi, poate, ceva mai fericiți?

P.S. Suntem totdeauna în căutarea eternului în altă parte decât aici; totdeauna ne îndreptăm ochii minții spre alte lucruri decât spre situația prezentă, spre aparența prezentă; sau, mai ales, suntem în așteptarea morții ca și cum n-am muri și reînvia în fiecare clipă. În fiecare clipă ni se oferă o viață nouă. Astăzi, acuma, îndată e singurul lucru ce ne stă la îndemână. (Andre Maurois)