Imagine

Pupila-n cercuri concentrice

serigrafiază rapsodia.

Gânduri spongioase îmi cutremură umorile.

Creionul topeşte dorinţa, absorbind-o.

Cântecul adoarme

aşteptând.

Devin o imagine moartă,

o fotografie sepia a gândului sângerând.

Samsara

Sunt claustrofoba fericirii

cu o singură şansă de a fi altcineva.

Pe mâinile reci

port motivul floral,

bizarul – apus tranşat.

Devin agorafobă

când aerul se umple de tine.

Pete oarbe

În visul din salină

păream om

şi degetele îmi creşteau,

ochii mi se deschideau

numai în amurg;

toate

pentru a-ţi descifra trupul.

Se făcea că sunt om şi esti om

şi că universul, murindu-ne

când în mâna dreaptă,

când în mâna stângă,

putea fi uşor întors în foc.

Se făcea,

în visul din salină,

că ne iubeam –

eu sub pământ, tu de nicăieri;

eu carne, tu viaţă;

eu clipă, tu nemurire;

eu şi tu...

Hello World

Când pronunţ cuvântul VIITOR,
prima silabă se îndepărtează deja în trecut. ( Wislawa Szymborska)

Dum spiro, spero

Motto: “Scriu şi eu, de atâtea ori, cuvântul trebuie,

dar adresându-mi-l numai mie.”

(“Ocheanul întors” - Radu Petrescu)

În oglindă toate secundele albastre, toate retinele murdare, toate piesele neavute la şah, toate genele de dor,  toate buzele pecetluite, toate privirile încrustate, toate, toate...  îmi spun că nu m-am învăţat cum să nu te ascult – tu m-ai învăţat cum să nu fiu, iar eu nu voiam să ştiu decât luna şi parfumul.

La poarta sufletului vreau să mă perpetuez spiritual în mine, în mine şi în mine; mă sting ca un sunet într-o lentilă de contact.

În altă direcţie, “e în mine un personaj” care stă în mijlocul acestui suflet înlănţuit (pe care nu-l pot numi decât Birkenau-Auschwitz) şi mă incriptează :

Un singur target: cine sunt?

Acesta este un bancomat vechi model nou.

Vă rugăm a vă introduce cu banda magnetică în dreapta jos!

Un singur bancomat cu un singur buton: sufletul,

un singur suflet cu pin variabil,

un singur pin (aproape valid) ce mă roagă să mă solicit...

**** se procesează****

Un singur sold a cărui interogare este indisponibilă.

M-am trezit de una singură tastându-mă…

… EROARE!!!

Vă rugăm să vă mai naşteţi o dată!

Vis miop

Eram cu prietenii

desenam cu degetul pe masa udă o ancoră

necunoscută,

care mă străpungea şerpuind

- printre coaste - în creier.

Ancora asta, adusă în retina murdară

de degetul vârât în eternitate,

putea să tulbure orice secundă.

Spastic, îmi crescuse pe spate

şi mă făcea să simt o sete cumplită de uscat.

(ex silentio);

prietenii ăştia-morfem

îmi făceau venele să se înnoade

şi gândul să urle în alte emisfere.

Toate cuvintele-mi păreau fotografii sepia

încolţite de ochi miopi.

Mi-am scos degetele în ploaia nearticulată

ştiind că nu mai pot desena ancore;

aşteptam să-mi planteze Dumnezeu indicatoare către fericire.

Porţie din mine

A mai trecut o secundă albastră

şi-am întors minutul pe loc.

E ora în care mă zbat

s-ajung

prin prelungiri osoase

la păcatul care-mi zâmbeşte prin degete

în umbre mincinoase.

Ştiu că nicio zi nu e nemuritoare –

e săptămâna în care comunic nonverbal,

e luna târzie

a anului trecut –

porţie din mine !