?

A fost o vreme când fugeam neobosită contra mea. Acum, când ceasul şi-a înghiţit minutele, încetinesc...
http://essequamviderimalim.wordpress.com/

Fără credit

Știu că totul s-a spus deja,

Dar a mai rămas timp să ne reinventăm

Azi și mâine

Azi și întotdeauna.

Minime #7

Pentru fiecare există un timp (singurul lucru împărțit în mod democratic, cum zicea Andrei Roșu). Un timp să ne jucăm, un timp să uităm, un timp să învățăm, un timp să iubim, un timp să ascultăm, un timp să luăm decizii, un timp să medităm, un timp să alegem, un timp să râdem, să plângem, să credem. E un timp pentru toate. Marea greșeală a societății este încercarea de a adapta ritmul interior la ceasul celorlalți. Și-atunci, risipind magia personală, orice dorință de a putea reuși se reduce la o idee. „Aș fi putut…”

Ție unde îți este timpul?

Pentru că inspirația e întotdeauna în interior

Minime #6

Pentru toate neputințele și promisiunile nerespectate găsim întotdeauna scuze în exteriorul ființei noastre; când motivele reale sunt în sinea noastră. Putem face orice, putem fi orice, putem fi oriunde, putem fi cu oricine. Putem de toate, oricând. Totul e numai să vrem (îndeajuns de mult încât să nu mai căutăm scuze).

Ludo

În ludomania hărților tale

(panfobie)

încercam să aprind țigara cu unghia mică,

dar

degetele mi-erau așa strâmbe

și

unghiile așa roase,

încât n-am reușit sa-mi dau seama nici măcar ce zi era.

Minime #5

Când n-am nimic mai bun decât pe mine însămi (Montaigne), trăiesc pentru mine și mor pentru mine. Restul e doar rama clișeului fotografic.

Minime #4

De-aș cunoaște totul, mi-ar rămane atât de mult nimic de aflat. Tot ce am aflat nu era nimic și nimic din ce nu știam putea să fie totul, mereu.

Minime #3

Pentru femei, dragostea e ca alegerea detergentului. Întotdeauna apar produse noi pe care am vrea să le folosim; la casa de marcat însă ne amintim de produsul ce scoate orice pată, de pe orice suprafață, pe care-l avem deja acasă. Grea e decizia, nu?

Minime #2

Încercăm să dibuim viața pe-ntuneric... și apoi ne întrebăm de ce totul e așa complicat.

Minime #1

Bărbatul care îi aduce iubitei un buchet de flori și o cutie de bomboane, spune indirect „ Nu am nimic mai bun de oferit! (și inima mea încă o țin doar pentru mine).”

[Calitatea unei iubiri nu stă în numărul de flori și marca bomboanelor aduse la aniversare, în frumusețea bijuteriilor sau în cuvintele măgulitoare pe care un bărbat le adresează unei femei; de fapt, nu stă în nimic. Doar atunci când nu i se aduce nimic și nu i se spune nimic, femeia își amintește de modul în care inima celui drag e împachetată într-un servețel în geanta ei, de încercările lui de a-i picta un zâmbet sau de momentele când simpla privire îi răspunde la toate întrebările.]

###

            

În fiecare zi scriem

O carte cu păcate.

%

- șoaptele tale -

până și inima mea a tăcut.

Esc

Alergăm de-a-ndoaselea

în instantanee rupte de suflu,

împiedicându-ne de variabile aletorii.

Astea sunt clipe ce nu ne (mai) folosesc –

fiecare-și zămislește o lume a lui în care alfabetul nu începe azi.

De aici și până acolo unde nu mai știm

e un spațiu în care nu mai simt,

aici ochii își cântă monocrom tăcerea;

aceeași tăcere pe care nici măcar simțurile tale n-ar cunoaște-o.
Nu-i așa, că de am avea mai puține clipe
am fi, poate, ceva mai fericiți?

P.S. Suntem totdeauna în căutarea eternului în altă parte decât aici; totdeauna ne îndreptăm ochii minții spre alte lucruri decât spre situația prezentă, spre aparența prezentă; sau, mai ales, suntem în așteptarea morții ca și cum n-am muri și reînvia în fiecare clipă. În fiecare clipă ni se oferă o viață nouă. Astăzi, acuma, îndată e singurul lucru ce ne stă la îndemână. (Andre Maurois)

Ipsos

Între noi se cască nebănuitul –

mă refect în tine cariatidă,

aș vrea doar să nu mai...

cioplești în mine răni nevăzute

(lasă-mă să am sufletul întreg,

deși aș putea trai doar cu o jumătate).

Suntem două specii incompatibile

a căror eternitate este diferită;

universul meu merge în sens opus.

(Restul inimii mele zace la tine-n buzunar,

oare ai să te cauți vreodată de mine?)

______

Mă roade îndoiala 

a mia oară

și nu știu de ce respir (în gol).

Poate mai ascult aceleași gânduri 

de când tot închid ochii -

în mine crește inconștientul

și simt

presiunea diastolică.

De ce nu taci s-auzi ce freamăt e în inima mea? 

(-_-)

Viața nu înseamnă doar să mărim viteza. Este mai greu să învingem pasiunile invizibile decât să cucerim lumea cu arme vizibile. Este legea iubirii cea care conduce omenirea. În focul iubirii și fierul cel mai tare se îndoaie. (Mahatma Gandhi)

-Tu-

Mai mult de toate drumurile mele duc la tine.

Te-ai lipit în vene

Și curgi deodată cu serotonina.

Alerg contra mea -

Învăț să nu mai respir

(și totuși)

Jumătate din respirația mea îți aparține,

C.И.

De-a Adam şi Eva

Motto: “Oricât mă otravesti cu sângele tău

   mor de sete

       agonizez

     imunizat de perla

  scoicii tale…”

(„Otrava”-Viorel Zegheru)

Agonizez între Mine şi Eu

otrăvindu-mă

cu propria-mi umbră

alungându-mă,

căutându-te.


*

Ne jucam

de-a Adam şi Eva

şi pentru un gând, cred că te ştiu –

ştiu de la început că o să pierd.

Agonizez în rugăciune,

inhalând şoaptele

ce-mi zdrobesc numele

atât de angelic.

Agonizez scrijelind în tine

fiinţa mea,

iar sufletul-mi curge culoare.


*

Agonizez

din viaţă-n viaţă

alungându-mă –

negăsindu-te!

Constant

Dar EU sunt doar vena cavă

Morfem al dioxidului tău,

Identim.