Imagine

Pupila-n cercuri concentrice

serigrafiază rapsodia.

Gânduri spongioase îmi cutremură umorile.

Creionul topeşte dorinţa, absorbind-o.

Cântecul adoarme

aşteptând.

Devin o imagine moartă,

o fotografie sepia a gândului sângerând.

Samsara

Sunt claustrofoba fericirii

cu o singură şansă de a fi altcineva.

Pe mâinile reci

port motivul floral,

bizarul – apus tranşat.

Devin agorafobă

când aerul se umple de tine.

Pete oarbe

În visul din salină

păream om

şi degetele îmi creşteau,

ochii mi se deschideau

numai în amurg;

toate

pentru a-ţi descifra trupul.

Se făcea că sunt om şi esti om

şi că universul, murindu-ne

când în mâna dreaptă,

când în mâna stângă,

putea fi uşor întors în foc.

Se făcea,

în visul din salină,

că ne iubeam –

eu sub pământ, tu de nicăieri;

eu carne, tu viaţă;

eu clipă, tu nemurire;

eu şi tu...

Hello World

Când pronunţ cuvântul VIITOR,
prima silabă se îndepărtează deja în trecut. ( Wislawa Szymborska)

Dum spiro, spero

Motto: “Scriu şi eu, de atâtea ori, cuvântul trebuie,

dar adresându-mi-l numai mie.”

(“Ocheanul întors” - Radu Petrescu)

În oglindă toate secundele albastre, toate retinele murdare, toate piesele neavute la şah, toate genele de dor,  toate buzele pecetluite, toate privirile încrustate, toate, toate...  îmi spun că nu m-am învăţat cum să nu te ascult – tu m-ai învăţat cum să nu fiu, iar eu nu voiam să ştiu decât luna şi parfumul.

La poarta sufletului vreau să mă perpetuez spiritual în mine, în mine şi în mine; mă sting ca un sunet într-o lentilă de contact.

În altă direcţie, “e în mine un personaj” care stă în mijlocul acestui suflet înlănţuit (pe care nu-l pot numi decât Birkenau-Auschwitz) şi mă incriptează :

Un singur target: cine sunt?

Acesta este un bancomat vechi model nou.

Vă rugăm a vă introduce cu banda magnetică în dreapta jos!

Un singur bancomat cu un singur buton: sufletul,

un singur suflet cu pin variabil,

un singur pin (aproape valid) ce mă roagă să mă solicit...

**** se procesează****

Un singur sold a cărui interogare este indisponibilă.

M-am trezit de una singură tastându-mă…

… EROARE!!!

Vă rugăm să vă mai naşteţi o dată!

Vis miop

Eram cu prietenii

desenam cu degetul pe masa udă o ancoră

necunoscută,

care mă străpungea şerpuind

- printre coaste - în creier.

Ancora asta, adusă în retina murdară

de degetul vârât în eternitate,

putea să tulbure orice secundă.

Spastic, îmi crescuse pe spate

şi mă făcea să simt o sete cumplită de uscat.

(ex silentio);

prietenii ăştia-morfem

îmi făceau venele să se înnoade

şi gândul să urle în alte emisfere.

Toate cuvintele-mi păreau fotografii sepia

încolţite de ochi miopi.

Mi-am scos degetele în ploaia nearticulată

ştiind că nu mai pot desena ancore;

aşteptam să-mi planteze Dumnezeu indicatoare către fericire.

Porţie din mine

A mai trecut o secundă albastră

şi-am întors minutul pe loc.

E ora în care mă zbat

s-ajung

prin prelungiri osoase

la păcatul care-mi zâmbeşte prin degete

în umbre mincinoase.

Ştiu că nicio zi nu e nemuritoare –

e săptămâna în care comunic nonverbal,

e luna târzie

a anului trecut –

porţie din mine !

Pas

N-am nimic mai bun

decât pe mine însămi:

să pierd şi să câştig în acelaşi sens,

să arunc şi să aduc înapoi,

să cer şi să dau răbdătoare

timpul pas cu pas

fără-ncetare

înainte

înapoi

pas în doi;

să strâng risipind,

neştiind cum să pierd...

Şah mat

Stinge lumina!

Aşterne-mă pe alb

şi rupe-mă în negru.

Taie visul

din linia osului meu

scrijelind în mine

Fiinţa ta.

M-am sfărâmat oare în clipe –

pentru o culoare?

Argumentarea sinelui

Sinele mă va scălda în mori de ceaţă,

când ochii mei vor rupe-n raze

timpul domestic.

Te-mbraţişez

aliniindu-ţi

particulele-n

zbor

mărunt.

Sparg balonul cu heliu –

tu-ţi acoperi urechile să n-auzi.

Nu

ne

putem

contopi,

iar de-am

comunica

dincolo de

existenţa ce ne-a fost hărăzită

n-aş mai şti,

n-aş mai şti să cred

în baloane cu heliu...

Din lumea butoanelor care (nu) cuvântă

Motto: Culmea tehnologiei? Să ai lift şi

 să urci pe scări ca să nu-l uzezi.

            Ştiu că toţi ne băgăm picioarele în tehnologie, cu precădere în liftul din Leu (Corp A, Facultatea de Electronică, Telecominicaţii şi Tehnologia Informaţiei). De-a alan-dala-butoneala (butonul ăsta ce face? dar ăsta?) oricui îi place să se joace, dar nu când eşti în întârziere. Geniul ăsta al punctualităţii (vei ajunge la fix… după ce a început cursul) e cel care ne aminteşte zilnic de ce iubim limba română: înjurăturile cu iz tehnologic n-au fost niciodată mai organizate ca astăzi.

            Din extrasele matematice ale liftului:

1. Vă simţiţi norocos? Atunci trebuie să mergeţi la subsol! Apăsaţi 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, dar, vă rog, cu băgare de (în) seamă.
2. Pentru a ajunge la oricare dintre etaje, aveţi răbdare – dacă aţi apăsat butonul prea târziu, veţi aştepta să ajungeţi (după ce veţi fi urcat până la etajul 8 şi vă veţi fi întors la parter).
3. Regulamentul de bună funcţionare a liftului  prevede că minorii sub 14 ani nu au voie să folosească liftul fără un adult – reguli stupide – Liftul-ştie-tot se opreşte şi la 2 dacă apăsaţi 3 înainte de a ajunge liftul la 2, precum se va opri şi la 4 dacă apăsaţi 8 înainte de a ajunge la etajul 5.
4. Aţi rămas blocaţi în lift? Nu e loc să vă faceţi probleme: profesorii vă sfătuiesc să va rugaţi (nu aş fi putut înţelege de ce să mă rog, până n-am aflat ce atitudine iau paznicii), paznicii se sfatuiesc între ei „Au rămas nişte fete blocate în lift între etajele 5 şi 6.”, „Ei, stai liniştit, că au un număr de telefon înauntru”, inginerul TESA ne sfătuieşte să nu intrăm în panică – poate fi şi mai rău (lifturile sunt superuzate şi şi-au depăşit de mult timp durata de viaţă).
5. Vă gândeaţi cumva că infrastructura universitară se va moderniza? În cazul acesta, vă gândeaţi cam mult. Bineînţeles că lifturile construite in 1976 vor fi modernizate – se vor schimba cablurile de tracţiune şi contactorii telemecanici, conform unui raport din 17.10.2011 al Biroului Tehnic din  Universitatea Politehnică Bucureşti, de care corpul în care sălăşluiesc lifturile aparţine.  Taxele de modernizare pentru lifturile 1 şi 3 (de 2 nimeni nu se preocupă, e decedat cu acte din 2007) se ridică la aproximativ 3800 de lei fără TVA şi manoperă.
6. Să nu vă puneţi niciodată întrebarea Funcţionează cum trebuie? Este evident acest lucru! În plus, de ce ar semna inginerii rapoarte de revizie tehnică care afirmă că lifturile şi-au depăşit durata de viaţă, au scurgeri de ulei şi au ajuns la maximum de uzură admis, iar apoi, în punctul imediat următor, că funcţionează conform standardelor ISCIR; dacă n-ar fi aşa?
7. V-aţi luat ceva de la automat? Atunci fuga în lift. Mergeţi puţin aplecat peste paharul cu ceva fierbinte şi intraţi în lift, dacă apucaţi. Liftul simte lipsa afecţiunii – o îmbrăţişare ca la mama acasă e binevenită, nu? Mai ales când văsaţi paharul pe dumneavoastră. Dacă nu primiţi îmbrăţişarea, nu vă  întristaţi! Veţi simţi căldura interioară oricum la etajul la care doriţi să ajungeţi. Aveţi grijă totuşi cum ţineţi paharul şi nu vă înroşiţi la faţă.
8. Faze amuzante în lift? Da, da, da! Face liftul destule, să nu cumva să vă vină vreo idee!

             Hai să ne plimbăm cu liftul, panoul (de butoane) să ne ducă la subsol, împreună să cunoaştem infinitul, când aşteptăm răspuns prin telefon!

Numele meu este Sisif

Motto:   “Lupta însăşi contra înălţimilor e de-ajuns spre

 a umple un suflet omenesc.”

   (“Mitul lui Sisif”- Albert Camus)

            Dacă m-aş împiedica... şi m-aş opri să-mi contemplu efortul... Albert Camus mi-ar şopti în urechea dreaptă că “adevărurile zdrobitoare pier atunci când sunt cunoscute”, iar în urechea stângă “nu există soare fără umbră şi trebuie să cunoaştem şi noaptea”. În oglinda din interiorul meu, sunt “mai puternică decât stânca” mea...dar urechile...urechile...

Luni: împing bolovanul cunoaşterii. Chiar dacă sunt atentă, bolovanul e calcaros şi se sfărâmă sub degetele minţii. Tragedia mea este că, din cele două şanse pe care le pot avea, niciuna nu-mi asigură reuşita: ori stagnez şi aştept ca piatra să se mărească şi să se şlefuiască de la sine; ori o împing, deteriorând-o, dar acumulând altceva la coborâre.

Marţi: mi se rezervă bolovanul creaţiei. E mic şi deformat şi chiar de mi-ar plăcea să-l iau la subraţ şi să urc agale cu el, îl împing. Trudesc. De când tot vreau s-ajung în vârf n-am făcut decât un pas.

Miercuri: împing bolovanul de sticlă al viciilor, minciunii, orgoliului, neîncrederii. Dorinţa mea nu e să-l urc în vârful muntelui, ci să-l ascund undeva şi să fug. Primesc ajutor, dar nu-i suficient. Rămân cu speranţa că viaţa e un moment al încercărilor...

Joi: re-împing bolovanul străvechi. Acelaşi pe care şi părinţii şi bunicii mei l-au împins. E ziua în care port un stigmat împotriva voinţei şi concepţiilor mele, e ziua în care împing un bolovan doar de dragul altora, e ziua în care muncesc pentru că aşa trebuie. Cândva, când voi putea să-mi făuresc o lume a mea într-un bolovan, cel pe care-l împing azi nu-şi va mai avea zi.

Vineri: împing bolovanul iubirii. E cel pe care-l rostogolesc cu un ochi plângând şi cu celălalt râzând, cu raţiunea spunându-mi “nu” şi sufletul spunându-mi “da”. E singurul bolovan care niciodată nu se opreşte din rostogolit şi singurul care, de-aş vrea să-i dau drumul să coboare, nu s-ar duce.

Sâmbătă: împing bolovanul credinţei. E cel mai mare şi cel mai greu. Fiecare răsuflare a mea se contopeşte-n efort. Nu reuşesc să-l urnesc decât atunci când mă rog stăruitor şi-mi eliberez mintea de orice alte constrângeri.

Duminică: meditez la toţi bolovanii pe care-i re-împing spiritual, fiindcă fizic, în desacralizarea fiinţei mele, singurul bolovan pe care-l împing este cel a propriului trup.

Şi: “Toata bucuria tăcută a lui Sisif e aici. Destinul său îi aparţine. Stânca lui este lucrul lui. Tot astfel, omul absurd, când îşi contemplă chinul, face să amuţească toţi idolii.” –  urechea dreaptă...urechea stângă...